Există peste 20.000 de specii de albine în întreaga lume, cu o distribuție a speciilor care include aproximativ 250 de specii de bondari, 500-600 de specii de albine fără ac și doar 8 specii de albine melifere. Restul de aproximativ 19.000 de specii de albine sunt considerate solitare (deși, nu complet).

Identificarea și diferențierea acestor polenizatori nativi poate fi o sarcină descurajantă! Uneori, clasificarea corectă a caracteristicilor taxonomice necesită o examinare minuțioasă sub microscop — cu excepția cazului în care ești un biolog specializat în albine, care a petrecut ore nesfârșite analizând diferențe minuscule de aripă între specii. Identificarea corectă a unei albine este esențială pentru înțelegerea rolului acesteia în ecosistemul său, inclusiv organizarea socială, comportamentele de cuibărit și preferințele de hrănire.

Caracteristici Comune de Identificare: Dintr-o Perspectivă Ecologică

Biologia studiază structura și funcțiile ființelor vii, însă ecologia merge mai departe, analizând relația unei specii cu mediul înconjurător, adesea datorită trăsăturilor sale biologice. Albinele sunt grupate ecologic prin variații bazate pe trei trăsături principale: organizarea socială, comportamentele de creare a cuibului și preferințele florale.

Organizarea Socială

Societățile de albine variază de-a lungul unui spectru, de la albine solitare, la un capăt al spectrului, până la albine eusociale la celălalt. Între aceste extreme se află comportamentele comunale, quasisociale, semisociale, subsociale și eusociale primitive. Cele 19.000 de specii de albine solitare menționate mai sus prezintă toate aceste comportamente sociale, cu excepția celor eusociale, și pot fi mai nuanțate decât sugerează termenul "solitare".

Viața albinelor solitare este cea mai comună structură socială în rândul albinelor, iar toate celelalte structuri sociale descrise mai jos sunt excepții! O femelă solitară își construiește cuibul (folosind diferite locații și materiale), îl umple cu polen și nectar, și depune ouă în celule separate în interiorul cuibului. După ce sigilează celulele cu ouă, aceasta moare fără să își cunoască vreodată urmașii. Când eclozează, aceștia își părăsesc stupul și merg să își construiască propriile cuiburi în alte locații.

Albinele miner sunt o specie comună de albine solitare, însă, așa cum este descris mai târziu, ele pot trăi uneori în agregări de cuiburi

Albinele comunale reprezintă un pas înainte față de albinele solitare, comparabil cu viața într-un complex de apartamente. În cazul albinelor comunale, mai multe femele își împart un singur cuib, dar fiecare își menține propriul spațiu separat. În afară de împărțirea unei intrări comune, fiecare femelă se comportă ca o albină solitară, construindu-și și aprovizionându-și cuibul până la finalul vieții, fără să își întâlnească vreodată urmașii. Ocazional, o albină comunală poate alege să părăsească acest "apartament" și să trăiască permanent ca o albină solitară, estompând distincția între aceste două tipuri de existență socială.

Albinele Quasisociale au o structură socială mai nuanțată, dificil de distins de altele. După ce mama moare, mai multe surori eclozează și, inițial, își împart un cuib, similar cu albinele solitare și cele comunale. La scurt timp după apariție, o femelă își impune dominanța și preia controlul asupra construcției celulelor de ouă, pentru a începe ulterior să depună ouă. Celelalte surori ajută la construirea cuibului și la adunarea hranei pentru o scurtă perioadă de cooperare. În cele din urmă, fiecare soră pleacă din cuibul femelei dominante pentru a-și construi propriul cuib. Această strategie asigură un început puternic pentru cel puțin un cuib în primăvară, cu șanse mai reduse de succes pentru cele ulterioare.

Albinele Semisociale prezintă un stadiu incipient de diviziune a muncii. În cadrul cuibului, surorile sunt împărțite între cele care depun ouă și cele care adună hrană, colaborând pentru îngrijirea puietului. Aceste roluri sunt flexibile, permițând coloniilor să treacă uneori în structuri quasisociale. Similar altor grupuri quasisociale, multe dintre femele pot pleca, în cele din urmă, pentru a-și construi propriile cuiburi.

Albinele Subsociale au o singură femelă care își îngrijește și crește urmașii. Ea îi hrănește, îi protejează și le asigură tot ce au nevoie până când devin adulți capabili. Cu toate acestea, în loc să rămână în cuib pentru a ajuta, fiecare femelă nou apărută pleacă în lume pentru a-și construi propriul cuib. Aceste albine sunt apropiate de albinele eusociale primitive, deoarece, pentru o scurtă perioadă, mai multe generații locuiesc într-un singur cuib.

Albinele tâmplar sunt adesea subsociale, dar pot fi, de asemenea, mai apropiate de structura solitară

Albinele Eusociale Primitive încep cu o regină care își construiește cuibul în mod independent. De obicei, aceasta implică construirea unei structuri din ceară într-un loc protejat și aprovizionarea acestuia cu nectar și/sau polen. După ce depune ouăle inițiale, regina continuă să construiască cuibul. După ce primele albine eclozează, ele își asumă responsabilitatea pentru colectarea hranei și îngrijirea puietului, permițând reginei să se concentreze exclusiv pe depunerea ouălor. Aceste colonii persistă doar un sezon și nu supraviețuiesc iernii. Este posibil ca unele fiice să plece pentru a-și construi propriile cuiburi, ceea ce creează o suprapunere cu structura subsocială. Cel puțin o nouă regină (cel mai probabil mai multe) dintr-o colonie trece printr-o perioadă de hibernare pe timpul iernii și supraviețuiește până în primăvară pentru a iniția un nou ciclu.

Albinele de tip bumblebee sunt exemple comune de albine primitiv eusoțiale

Albinele Eusociale — precum albinele melifere — sunt cele cu care majoritatea oamenilor asociază structurile sociale ale albinelor (deși sunt cea mai rară structură socială!). Aceste albine trăiesc în colonii caracterizate de o mentalitate de cooperare, adesea denumite "superorganisme". Spre deosebire de albinele solitare, albinele eusociale formează colonii perene, capabile să supraviețuiască iernii. În cadrul acestor colonii, mai multe generații coexistă, lucrând împreună pentru a aduna hrană și a menține cuibul.

Există o diviziune clară a muncii, cu o regină dedicată depunerii ouălor și albine lucrătoare specializate în colectarea hranei și construcția stupului. 

Albinele Cuckoo au un aspect unic: sunt de obicei alb-negru și au un abdomen foarte ascuțit.

Albinele Parazite (Albinele Cuckoo)

Nu își construiesc propriile cuiburi și nu adună hrană pentru puii lor. Ele depun ouăle în cuiburile altor albine, lăsând mamele acestora să asigure resursele necesare creșterii. Deși poate părea un lucru negativ, populațiile mari de albine parazite pot indica, de fapt, populații robuste de albine ale căror cuiburi sunt folosite.

Cuibărirea albinelor

Toate speciile de albine își construiesc cuiburi în diverse locuri, folosind o gamă variată de materiale. Există cinci stiluri principale de cuibărire la albine: cuibărirea în sol, cuibărirea în lemn și tulpini, albinele arhitecte, cuibărirea în cavități și albinele chiriașe.

Cuibărirea în sol este metoda cea mai frecventă, utilizată de peste 70% dintre speciile de albine native. Acestea folosesc solul ca material principal pentru construcția cuibului. Speciile diferite au preferințe specifice pentru textura și compoziția solului, de la soluri bine drenate și nisipoase, până la soluri compacte și umede. Tunnellurile de cuibărit subterane pot varia în adâncime, de la câțiva centimetri până la 3 metri! Uneori, albinele care cuibăresc în sol își sapă cuiburile aproape unele de altele, formând agregări de cuiburi separate.

Albinele care cuibăresc în lemn își construiesc cuiburile în lemn solid, tulpiniși alte materiale similare, asemănătoare trestiei. Spre deosebire de albinele capabile să secrete ceară, aceste albine folosesc materialele din jur pentru a construi, amestecând lemnul cu salivă pentru a crea cuiburi. Unele tulpini sunt în mod natural goale după ce se usucă, în timp ce altele necesită ca albinele să-și folosească mandibulele pentru a excava un tunel central. În acest tunel, albina creează compartimente mici, fiecare conținând provizii și câteva ouă.

Albinele arhitecte sunt cunoscute pentru tehnicile lor de construcție complexe. Acestea folosesc materiale neobișnuite, precum noroi, rășini, pietre amestecate cu rășini, fibre vegetale și chiar blană de animale pentru a-și construi cuiburile. Materialele sunt amestecate cu salivă pentru a forma pereți și celule, similar albinelor care cuibăresc în lemn. Albinele tăietoare de frunze sunt un exemplu interesant, demonstrând o metodă unică de rularea delicată a frunzelor pentru a crea cuiburi cilindrice în tulpini măduvoase. 

Daca vrei sa citesti mai multe despre albinele taietoare de frunze poti citi articolul nostru aici si sa afli despre fascinanta lor lume.

Albinele care cuibăresc în cavități folosesc găuri sau cavități preexistente în structuri naturale sau artificiale. Aceste cavități pot fi găuri vechi în sol, copaci scobiți, vizuini abandonate sau chiar crăpături în clădiri. Albinele pot modifica cavitățile pentru a le adapta nevoilor lor, construind celule (adesea din ceară) și provizionându-le cu polen și nectar înainte de a depune ouă. Albinele melifere sunt considerate, de asemenea, albine care cuibăresc în cavități, deoarece ele preferă să construiască cuiburi în arbori adăpostiți sau structuri artificiale.

---

Un scurt mesaj despre importanța protejării albinelor native

Cel mai bun mod de a învăța despre și de a sprijini albinele native este plantarea unei grădini cu plante polenizatoare native. Pe lângă furnizarea de surse de hrană pentru albine, este important să ne amintim că multe albine se bazează pe tulpini, frunze și sol pentru cuibărit. Albinele native beneficiază de zone naturale nelucrate, inclusiv grădini lăsate mai neîngrijite, unde materialele specifice oferă habitate esențiale pentru cuibărit. Lăsarea unor zone de sol expus sau tulpini vechi în grădină poate servi drept locuri de cuibărit pentru albinele native și poate atrage o diversitate de polenizatori în zonă. Evitarea pesticidelor și erbicidelor chimice poate îmbunătăți sănătatea și succesul populațiilor de albine și a altor membri ai ecosistemului.

Albinele native sunt vitale pentru ecosisteme, biodiversitate și agricultură. Deși albinele melifere sunt polenizatori generaliști excelenți, ele adesea eclipsează eforturile cruciale de polenizare ale albinelor native.